miercuri, 22 septembrie 2010

CUM SĂ ÎMPUŞTI DOI IEPURI DINTR-UN FOC

Sau Teoria rezolvării a două probleme sociale printr-o singură soluţie

(eseu pregătit pentru un concurs din vremea facultăţii, anul 1995, aşa că să-mi fie iertat idealismul)

În viziunea unui asistent social, o situaţie de criză-şi este ştiut faptul că ţara noastră se află într-o acută criză-se depăşeşte nu prin acordarea unui ajutor material, ci prin asistarea clientului ca, prin concentrarea tuturor resurselor sale, individul să depăşească această criză. Într-o primă fază, asistentul social trebuie să cunoasă şi să evalueze corect situaţia şi împreună cu acesta-clientul-să stabilească un plan de acţiune.

Din păcate la foarte multe probleme rezolvarea se lasă aşteptată, acuzându-se lipsa mijloacelor financiare. Dacă acestea nu există, atunci accentul trebuie pus pe resursele umane pentru că oricum şi dau exemplul unei persoane seropozitive, oricâţi bani ar avea, pentru a mai trăi clipe fericite are nevoie de afecţiune mai degrabă, de înţelegere, iar asta nu se obţine cu bani.

Unii au afirmat ideea că asistenţa socială trebuie făccută cu resurse umane reduse. Eu vin şi spun dimpotrivă: dacă nu există suficiente persoane implicate în asistenţă socială, trebuiesc formate cât mai multe acum! Ca şi psihologi pedagogi. Dar chiar dacă sunt puţini specialişti acum, măcar să fie utilizaţi acolo unde e nevoie şi să li se asigure condiţiile valorificării întregului lor potenţial creator, să aibă satisfacţia pregătirii în domeniile respective, să aibă la dispoziţie informaţiile de care au nevoie şi se vor vedea avantajele pe moment dar şi pe viitor.

Dacă în prezent se manifestă o anumită lipsă de responsabilitate şi profesionalism înseamnă că este necesară o anumită educaţie civică, susţinută prin acordarea încrederii că fiecare individ încearcă să facă destul de bine ceea ce a fost învăţat să facă.

Teoria mea are la bază pricipiul compensării, al schimbului .. economic, dacă vreţi; sau mai bine ideea echilibrării relaţiilor sociale prin comunicare şi afecţiune reciprocă.

Întrucât meseria asistentului social este de a pune în practică acele cunoştinţe teoretice din psihologie, sociologie, pedagogie etc. Dobândite în facultate, voi prezenta aici câteva propuneri care să ilustreze această teorie.

  1. Ar fi utile întâlniri între profesori şi elevi, asistate de un psiholog sau un asistent social în urma cărăra să se producă reajustări în privinţa cerinţelor celor două categorii, generând astfel revigorarea învăţământului;
  2. Tinerii până la o anumită vârstă sunt indecişi în privinţa opţiunii pentru profesie, pentru continuarea studiilor sau pentru angajare. Pentru ca lor să li se găsească o utilitate socială, ar trebui implicaţi în programme de suport pentru persoanele în vârstă sau cei din spitale, pentru case de copii etc. Astfel ei ar lua contact cu realitatea socială şi ar deveni mai conştienţi de ceea ce se doreşte de la ei, urmând ca apoi, fiecare să decidă, în funcţie de aptitudini şi de necesităţile comunităţii, ce profesie să-şi aleagă. Avantajul de cealaltă parte ar fi reducerea « conflictului dintre generaţii », comunicarea, căci avem ce învăţa de la bătrânii noştri sau de la cei în suferinţă, iar ei vor găsi într-un fel alinarea;
  3. La facultăţile de SPP (obs. atunci Asistenţa Socială era integrată în Facultatea de Socio-Psiho-Pedagogie ; da, da, scrie SPP, glumeam şi noi că suntem de la ”pază şi protecţie”!) să fie mărit numărul de ore de practică, funcţie de necesităţi şi să fie facilitat accesul în anumite instituţii pentru a învăţa şi dintr-o practică socială, pentru a înţelege mai bine cunoştinţele teoretice şi pentru a iniţia un anumit tip de gândire bazată pe respect, încredere, afecţiune.;
  4. Şomerii, dintre care o mare parte sunt tineri, implicaţi în reţele de voluntariat pentru categoriile mai defavorizate ca ei; încurajaţi de asemenea în vederea reorientării profesionale, funcţie de cerinţele societăţii;
  5. Delicvenţii se pot integra în programe cu handicapaţi fizic. Primii vor realiza că privarea lor de libertate se datorează faptului că au atentat la libertatea altora, în schimb cei din a doua categorie vor avea sprijin;
  6. Foştii deţinuţi se pot transforma în îngrijitorii ”copiiilor străzii” şi astfel vor găsi rostul în viaţă; îşi vor acorda reciproc afecţiunea de care au nevoie. Ambele categorii au nevoie de înţelegere. Mulţi reuşesc să facă asta, dar câţi dintre noi mai sunt în stare să-i iubească ???
  7. Adulţii seropozitivi pot deveni « părinţi sociali » ai copiilor seropozitivi care nu sunt integraţi în comunitate şi astfel se vor bucura de atenţia de care ambele categorii au nevoie ;
  8. Satele depopulate, îmbătrânite pot fi repopulate cu tinerii şomeri, care nu au unde locui în oraşe ; bătrânii singuri şi tinerii fără părinţi pot crea noi comunităţi astfel locuinţele rămase libere să fie puse la dispoziţia altor tineri (cu loc de munca în oraş) ;

Iată câteva propuneri în care mai mult decât bani, se cere acordarea unui suport moral, înţelegere, colaborare, acceptarea dialogului, toleranţă deci, şi nu în ultimul rând : IUBIREA DE APROAPELE TĂU !